Connect with us

Hi, what are you looking for?

hardware

Modestia lui ASUS Z87-Plus ascunde o placă de bază reuşită

Prev1 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse

ASUS Z87-Plus - intro

Procesoarele Intel Haswell nu au venit cu prea multe în plus faţă de predecesoarele Ivy Bridge. Ba chiar am demonstrat în repetate rânduri că avem de a face cu un potenţial de oerclocking ceva mai mic. Practic, singurul avantaj palpabil este dat de soluţia grafică integrată, care este net superioară versiunii anterioare. Şi cu toate acestea, producătorii de plăci de bază s-au grăbit să lanseze un număr impresionant de modele, suprapopulând astfel fiecare sub-segment de piaţă. Unul dintre motive pentru această isterie a lansărilor ar putea fi inexistenţa la vremea respectivă a unor informaţii cu privire la intenţiile Intel de a introduce un refresh pentru aceste procesoare. Iar când te gândeşti că un procesor va sta pe piaţă mult şi bine (cam acestea erau informaţiile ce se vehiculau la vremea respectivă), îţi convine să creezi câteva zeci de plăci de bază numai pentru acesta.

Cam în această situaţie se găsesc şi ASUS, pe ale căror plăci de bază cu socket LGA 1150 şi chipset Intel Z87 vi le tot prezint de o vreme încoace. Iar modelul care a aterizat cel mai recent pe biroul meu este unul de nivel mediu, cu dotări modeste dar o construcţie destul de atentă: Z87-Plus.

ASUS Z87-Plus - specificatii

În mod surprinzător, ambalajul nu diferă prin design faţă de modele ASUS mai scumpe pe care le-am testat. Lipseşte însă peretele frontal dublu cu fereastră de vizionare cu care eram obişnuiţi.

ASUS Z87-Plus - ambalaj fata ASUS Z87-Plus - ambalaj spate

Bundle-ul este unul modest, specific segmentului de piaţă în care se încadrează placa. Astfel, producătorul s-a limitat la strictul necesar: manual de utilizare, disc optic cu drivere şi aplicaţii, 3 cabluri SATA, un kit pentru conectarea mai uşoară a panoului frontal şi un bridge SLI.

ASUS Z87-Plus - accesorii

Prev1 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Articole asemănătoare

hardware

  Odata cu venirea toamnei a aterizat si la noi in  redactie cel mai bun laptop al celor de la Asus ROG, Zephyrus G14....

games

După mega succesul cunoscut de jocul Among Us (descărcat de peste 10 milioane de ori), dezvoltatorii aplicației, țin publicul în priză și introduc o...

ştiri şi opinii

Lansarea Windows 10 a venit cu un lucru nemaivăzut pe versiunile anterioare de Windows ale celor de la Microsoft. În momentul de față oricine...

mobile

Apple iPhone 15 Pro este asteptat in septembrie anul acesta, iar conform analistilor, acesta va veni fara butoane fizice de volum, ele fiind inlocuite...