Odată cu nevoia de mobilitate tot mai ridicată a utilizatorilor din lumea întreagă, smartphone-urile au devenit tot mai prezente şi s-au dezvoltat accelerat pentru a îndeplini cât mai multe funcţii până au ajuns la stadiul unor avansate computere de buzunar. Dar pe măsură ce smartphone-ul a evoluat şi aplicaţiile au evoluat şi cerinţele utilizatorilor odată cu ele. Aşa se face că ecranele au devenit neîncăpătoare şi a luat naştere o nouă categorie de produse: Tablet PC-urile. În realitate, conceptul de Tablet PC este mult mai vechi, dar implementarea sa la scară largă nu datează decât de câţiva ani.
Încă de la debutul acestui asalt al Tablet PC-urile, conservatorii s-au arătat indignaţi şi au protestat împotriva acestei evoluţii a pieţei IT, argumentând poziţia lor prin totala lipsă de utilitate a acestor dispozitive. Stau eu însă şi mă întreb de ce nu au avut aceeaşi poziţie şi faţă de netbook-uri. Până la urmă, acesta a fost primul segment de piaţă atacat de noile dispozitive mobile. Să fie vorba de sistemul de operare diferit, de modul de interacţiune al omului cu sistemul de calcul sau pur şi simplu reticenţa faţă de nou? Sunt curios ce părere au acum toate gurile rele care susţineau cu puţin timp în urmă că Tablet PC-urile nu vor avea succes şi că nu reprezintă decât o apă de ploaie ce va fi uitată rapid. Sunt de acord că, la fel ca orice alt gadget, tabletele îşi vor pierde din atractivitate, dar numai după ce piaţa se va satura.
Cum şi de ce au acaparat Tablet PC-urile piaţa ştim deja: a apărut saturarea pieţei de PC-uri clasice (de birou şi portabile), nevoia de mobilitate a utilizatorilor a crescut, iar ecranele smartphone-urilor s-au dovedit neîncăpătoare pentru nevoile moderne. În ciuda acestor premise, existau însă destule voci care susţineau sus şi tare că noile echipamente nu vor putea atrage atenţia unui public suficient de larg. Şi cu toate acestea, iată că au reuşit să se adreseze unui număr ridicat de utilizatori, de toate felurile, de la începători şi necunoscători, la mediul business şi la entuziaşti. Cum? Simplu: prin diversificare şi versatilitate. Şi uite aşa, indiferent că vorbim despre navigare pe Internet, redare de filme, citire de cărţi electronice sau rulare de jocuri, Tablet PC-urile sunt mereu prezente.
Tipologia utilizatorilor vizaţi diferă însă foarte mult în funcţie de segmentul de preţ. În România, ca de altfel şi în alte ţări cu putere de cumpărare redusă, au prins foarte bine modelele accesibile, oferite în multe cazuri sub brand-uri locale. Acestea vizează un număr destul de mare de utilizatori, care pot să deţină sau nu un alt sistem de calcul şi/sau un smartphone şi care îşi doresc un astfel de echipament pentru sarcini relativ simple şi puţine. Îi avem aici pe cei care folosesc Tablet PC-ul pentru a citi cărţi electronice, sau pentru a naviga pe Internet şi pentru a-şi verifica e-mail-ul. Aceştia sunt în general utilizatori maturi, trecuţi de 20 ani şi până la cei de vârsta a treia.
Utilizatorii cunoscători, cu pretenţii ridicate, mereu la curent cu noile tehnologii, nu se vor uita niciodată la modelele accesibile deoarece sunt conştienţi de limitările acestora, pe care nu sunt dispuşi să le accepte. Această categorie de utilizatori se împarte în 2: cei care chiar achiziţionează Tablet PC-ul dorit şi cei care îşi doresc un Tablet PC, dar nu investesc într-un astfel de echipament. Primii sunt aceia care deţin deja un PC desktop ce oferă un nivel de performanţă conform cerinţelor lor, un laptop de la care nu cer mai mult decât le oferă şi un smartphone High End. Pentru aceştia, achiziţionarea unui Tablet PC puternic este următorul pas logic de făcut. Ceilalţi, care au deficienţe în privinţa celorlalte echipamente de calcul, doar aspiră la un Tablet PC. Ei nu sunt dispuşi să se mulţumească cu un model accesibil şi nici nu sunt dispuşi să investească într-unul de top atât timp cât au nemulţumiri serioase legate de restul echipamentelor de calcul pe care le deţin. Pentru producători, aceasta este cea mai neinteresantă categorie, sunt acei utilizatori care nu au parcurs încă toţi paşii premergători achiziţionării unui Tablet PC, cu un potenţial redus de a deveni clienţi.
În concluzie, nu aş spune că piaţa Tablet PC-urilor s-a maturizat suficient pentru a oferi produse oricărui tip de utilizator. Ea a evoluat însă enorm într-un timp surprinzător de scurt, iar acum conţine modele capabile să îndeplinească sarcini din orice domeniu. Iar acest lucru nu îl pot contesta nici măcar cârcotaşii care susţineau că acest tip de produse nu îşi are rosul pe piaţă. Şi nu, nu Tablet PC-urile au sufocat PC-urile clasice. Acelea s-au sufocat singure prin incapabilitatea producătorilor şi dezvoltatorilor de a mai stimula cererea. Analizând categoriile de utilizatori aşa cum le-am descris eu, este evident că cele 2 tipuri de produse sunt complementare şi nu se pot înlocui unul pe altul. Şi cu siguranţă acelaşi lucru se va întâmpla la un moment dat şi cu Tablet PC-urile. Dar numai atunci când piaţa se va satura şi când cei pe care i-am descris ca neinteresanţi pentru producători îşi vor fi satisfăcut toate cerinţele legate de echipamentele de calcul şi vor fi devenit şi ei utilizatori de tablete.
Deocamdată, piaţa este în creştere şi, contrar părerilor unor cârcotaşi care refuză să accepte noul, va continua să crească vizând un număr tot mai mare de utilizatori de toate vârstele si din toate domeniile de activitate.
3 Comments