Săptămâna a fost plină de controverse legate de noul iPhone 5, că e bun, că nu e bun, dar până la urmă e doar un alt telefon cu o campanie mediatică şi o faimă care îl vinde fără drept de apel. Pe tărâmul jocurilor însă, Blizzard se gândeşte (dar nu prea repede, că ameţeşte) să facă StarCraft 2 un model free to play pentru multiplayer. Asta în contextul eSports şi al faptului că restul jocurilor similare sunt fie gratuite, fie extrem de ieftine.
Sleeping Dogs ne pregăteşte un pachet de DLC-uri pentru luna octombrie ca să prelungească durata de viaţă a aventurii lor open world: pachetele Street Racer, SWAT, Tactical Soldier şi Community Gift.
În Franţa a avut loc prima condamnare administrativă (amendă adică) pentru o persoană care nu şi-a securizat conexiunea Internet. Nefericitul condamnat să plătească amenda nici măcar nu a fost personal vinovat de cele două melodii descărcate, dar asta nu împiedică legislaţia franceză să-l pedepsească într-un corp legislativ extrem de controversat în întreaga Europă.
Tot din punct de vedere legislativ, Facebook trebuie să se supună legislatiei UE şi va şterge toate datele ce ţin de recunoaşterea facială a persoanelor din imagini (photo tag). Celebra reţea socială a fost supusă unor controale foarte atente în ultimul an pentru a se stabili ce date sunt stocate şi dacă ele sunt într-adevăr dezvăluite clientului care le cere. Mai mult, evenimente recente – petrecerea din Olanda transformată în revoltă şi luarea de ostateci din SUA unde atacatorul a folosit Facebook pentru a comunica cu poliţia – au adus în atenţia autorităţilor din lumea întreagă faptul că există şi riscuri dacă eşti lăsat să alergi de nebun online.
Deşi mulţi nu sunt de acord, Torchlight II se prezintă ca o concurenţă pentru Diablo III, iar avantajele şi dezavantajele sunt cât se poate de clare, chiar şi fără a lua în considerare diferenţa de preţ.