Connect with us

Hi, what are you looking for?

hardware

Review: Microfon Trust GXT 256 EXXO, pentru un start bun in cariera de streamer

Până acum au trecut pe la noi două microfoane Trust (Trust GXT 244 Buzz și Trust GXT 258 Fyru), iar astăzi a venit la judecată și cel de al treilea, Trust GXT 256 EXXO.

Dacă le punem unul lângă altul, EXXO arată cel mai “periculos” și potent dintre cele 3. Spre deosebire de Fyru care era foarte bun și pentru conferințe video cu mai mulți participanți sau podcast-uri, EXXO este axat doar pe partea de streaming unde de altfel excelează.

Dacă aruncăm un ochi pe aplicațiile dedicate de stream observăm că tot mai multă lume alege această cale și încearcă să își construiască o carieră în streaming. Trust a simțit foarte bine acest trend și a ieșit “la interval” cu o serie de microfoane budget friendly și calitative.

Trust GXT 256 EXXO este un microfon premium wannabe de când îi faci unboxing. Vine într-o cutie foarte solidă, iar toate componentele sunt protejate de burete. Cu siguranță va rezista oricărui curier care se crede fotbalist și care încerca câteva jonglerii cu el.

În ordinea numerelor de pe tricou, în cutie regăsim:

  • Microfonul;
  • Montura microfonului;
  • Stand-ul metalic;
  • Cablul de alimentare (1.8m);
  • Un pop filter;
  • Manualul de utilizare;
  • Un sticker GXT.

Per total, experiența de unboxing este plăcută, demnă de un produs premium. Asamblarea se face imediat și cu siguranță nu o să ai nevoie de manualul de instrucțiuni.

Odată montat, vom observa în partea frontală că regăsim două potențiometre, un jack 3.5mm pentru caști și un buton de mute. Cu ajutorul celor două potențiometre se reglează gain-ul și volumul dacă alegi să conectezi căștile prin jack-ul disponibil.

Pentru a regla microfonul să se audă cât mai bine, introduceți o pereche de caști în mufa jack și reglați gain-ul până când simțiți că vocea vi se aude bine. Mica problemă la acest capitol este că sunetul scos este mono, nu stereo, dar nu crează mari probleme. Cu acest reglaj efectuat manual puteți să fiți siguri că în timp ce înregistrați sau sunteți live, nu se va auzi pe fundal tastatura, mouse-ul sau orice alte zgomote de fundal. Funcția de noise canceling își face treaba la un nivel mediocru să zicem, însă adăugând și acest reglaj, 100% nu o să aveți alte interferențe, doar vocea (ca o apă cristalină).

Ca design este și foarte arătos, dar și foarte practic. Baza suportului metalic este suficient de mare pentru a-i oferi o priză foarte bună pe masă, iar împreună cu greutatea acestuia, îl fac să fie aproape lipit de masă. Adică, iți va fi destul de greu să îl răstorni dacă îl lovești cu mâna. Sincer, am avut de-a lungul perioadei în care l-am testat câteva descărcări de energie negative în birou, însă n-am reușit să-l fac să leșine. Concluzie: e țeapăn pe masă, nu vă faceți probleme. De asemenea, se poate regla și pe înălțime foarte ușor.

Ce nu am văzut la celelalte doua microfoane stresate de noi până acum, a fost pop filter-ul care de această dată este în pachet și ajuta enorm un streamer. Rolul acestei căciuli nu este să-i țină de cald, ci să elimine zgomotul creat de respirație și sunetele ascuțite.

Închidem partea de design cu un ultim amănunt care este inutul dacă alegi să folosești pop filter-ul: iluminarea semi RGB. Da, avem iluminare semi RGB în capul microfonului, însă nu o putem regla după bunul plac. Iluminarea vine prestabilită cu un ciclu de 5 culori diferite, iar noi putem regla doar intensitatea, cu ajutorul potențiometrului de gain.

Per total, la capitolul design putem concluziona că este destul de arătos încât să apară pe stream, nu este nevoie să-l ascundeți undeva să nu se vadă. Calitatea materialelor este foarte buna, culorile și construcția inspirand premium. Dacă intra cineva pe stream-ul tău sigur se va mira când va afla că este un microfon de la Trust și nu de la o firmă consacrată în acest domeniu.

Ca specificații tehnice, trecem în revista următoarele:Raspuns de frecventa: 30 – 18000 Hz

  • Sensibilitate: -36 dB
  • Impedanța: 150 Ohm
  • Rata de eșantionare: 16 bit, 48 kHz
  • Conexiune: USB
  • Greutate totală (microfon + suport): 1757 g

Experiența noastră cu microfonul a fost una bună. Cum am spus și mai sus, asamblarea și reglarea vocii au fost destul de ușor de făcut, fară mari bătăi de cap. Ce mi-a plăcut la toate cele 3 modelele este faptul că sunt pug & play. Conectezi cablul în PC și ești gata de a începe o carieră glorioasa în streaming. Pentru a-l duce la 100% din potențial o să mai fie nevoie de câteva mici reglaje din Windows, însă pentru utilizare casual este plug & play 100%.

Dacă o să jucați jocuri competitive, precum CS:GO sau Warzone vă recomandam să conectați căștile direct la PC, nu în portul microfonului, deoarece portul este mono și este puțin deranjant daca vreți să auziți foarte bine pași sau alte sunete din joc.

Dintre cele 3 testate GXT 256 EXXO mi s-a părut o idee mai bun ca restul. Este mai înghețat, având în vedere că se axează 100% pe partea de streaming.

Bile albe:

  • Construcție solidă
  • Design premium
  • Plug & play (pentru utilizatori casual)
  • Pop filter
  • Buton de mute

Bile negre:

  • Noice canceling puțin slab (daca ar fi sa-i dăm o nota: 7.5/10)
  • Lipsa RGB full, dispune doar de 5 culori prestabilite

Concluzionând, Truxt GXT 256 EXXO merită toți banii, cum ar spune un celebru youtuber de pe la noi. Pentru un preț aproximativ de 500 lei primești un microfon solid, cu o calitate audio bună, perfect pentru debutul în lumea streaming-ului.

Vrei să te apuci de streaming și nu știi ce microfon entry level să alegi? Cu toată încrederea iți recomandam acest produs, cu siguranță nu vei fi dezamăgit.

Trust GXT 256 EXXO primește nota 10/10 din partea noastră.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Articole asemănătoare

hardware

  Odata cu venirea toamnei a aterizat si la noi in  redactie cel mai bun laptop al celor de la Asus ROG, Zephyrus G14....

games

După mega succesul cunoscut de jocul Among Us (descărcat de peste 10 milioane de ori), dezvoltatorii aplicației, țin publicul în priză și introduc o...

ştiri şi opinii

Lansarea Windows 10 a venit cu un lucru nemaivăzut pe versiunile anterioare de Windows ale celor de la Microsoft. În momentul de față oricine...

hardware

Odată cu perioada vacanțelor și a concediilor a sosit la noi în redacție și un partener ideal pentru o vacanță cu un plus de...