Connect with us

Hi, what are you looking for?

ştiri şi opinii

Au întârziat Intel prea mult pe piaţa Tablet PC-urilor?

intel-logo-bluePe vremea când Intel începeau să povestească încrezători despre dispozitivele mobile ale viitorului, smartphone-urile erau destul de rudimentare, iar ideea de Tablet PC era discutată numai prin cercuri înalte. Putem deci considera că producătorul a avut o viziune corectă asupra a ceea ce ne rezerva viitorul, chiar dacă MID-urile despre care vorbeau atunci reprezentanţii companiei nu s-au concretizat în produse finite. Cel puţin nu pentru lumea largă.

Cu toate acestea, Intel au ajuns ultimii în hora dispozitivelor mobile şi probabil că nici acum nu deţin poziţia pe care şi-au dorit-o. După investiţii uriaşe şi mai multe semi-eşecuri, când nimeni nu mai avea niciun fel de aşteptări, Intel au reuşit să surprindă pe toată lumea şi au început să echipeze câteva Tablet PC-uri cel puţin decente, comercializate sub brand-uri cunoscute. Putem trage deci concluzia că cine insistă suficient, în cele din urmă reuşeşte. Numai că realitatea este mai complicată de atât şi reuşita nu se măsoară de fiecare dată prin cantităţile vândute.

Este drept că pentru anul trecut Intel îşi propuseseră să vândă 40 milioane de procesoare pentru Tablet PC-uri şi au vândut până la urmă 46 milioane, dar specialiştii sunt încă rezervaţi cu privire la viitorul companiei pe această piaţă. Şi de ce nu ar fi în condiţiile în care Intel nu reuşesc să obţină profit în acest domeniu? Numai anul trecut au avut pierderi pe acest segment în valoare de 4.2 miliarde USD. Aşa că pentru anul acesta, obiectul principal este reducere pierderilor. Observaţi că se vorbeşte despre o reducere a pierderilor şi nu neapărat despre o trecere pe profit. Parcă nu sună prea încrezător, nu? Iar dacă vă întrebaţi de unde provin aceste pierderi, ar trebui să vă aduceţi aminte de politica practicată de Intel pe piaţa laptopurilor. Cam aceeaşi politică bazată pe subvenţii au aplicat-o şi în cazul Tablet PC-urilor, iar asta explică – cel puţin parţial – creşterea abruptă a volumelor vândute.

În ciuda pierderilor consistente, strategia nu a fost neapărat rea dacă ne uităm la importanţa pe care a căpătat-o producătorul pentru această piaţă. Dar de aici şi până la poziţionarea dorită mai este cale lungă. Iar problema pe care o vor avea Intel anul acesta nu mai este neapărat Qualcomm, ci evoluţia pieţei în sine. În ultimul trimestru al anului trecut, Tablet PC-urile au înregistrat vânzări mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului 2013, confirmând stagnarea pe care toată lumea o aştepta. Iar trecerea de la pierderi la profit pe o piaţă care nu mai are acea creştere fulminantă cu care s-au îmbătat mulţi, nu este o mişcare simplă. Şi peste toată această poveste, îi mai avem pe MediaTek cu a lor evoluţie spectaculoasă şi cu previziuni de viitor favorabile. De fapt, mă uit cu stupoare cum specialiştii încep să vorbească pozitiv despre MediaTek în timp ce adoptă o atitudine distantă faţă de Qualcomm.

Aşadar, Intel au sarcina dificilă de a elimina sau măcar de a reduce pierderile pe o piaţă matură, în mare parte saturată şi cu o competiţie puternică. Dar sarcina nu este neapărat imposibilă dat fiind segmentul de preţ pe care s-a axat producătorul. Căci modelele accesibile par a avea un succes tot mai mare şi exact în zona asta şi-au îndreptat şi Intel atenţia. Ghinionul face ca MediaTek să aibă o poziţie tot mai puternică pe această bucată, iar cu asiaticii este mai dificil să concurezi în materie de produse accesibile. Şi să nu uităm ca MediaTek au început să se facă simţiţi şi pe piaţa smartphone-urilor, adică acolo unde Intel au deocamdată o prezenţă modestă. Ca soluţie la această complicată dilemă, Intel şi-au propus să se concentreze pe uriaşa piaţă din China, unde factorul preţ joacă un rol esenţial. Personal, cred că decizia este una corectă, dar înclin să cred că pe termen scurt va avea efecte limitate.

Este greu de spus în acest moment cum va evolua producătorul pe complicata piaţă a dispozitivelor mobile, dar este cert că au parcurs o cale lungă şi mai au în faţă una cel puţin la fel de complicată. Aşa cum am arătat, există indicatori solizi care indică un eşec: piaţa matură şi saturată, concurenţa compusă din Qualcomm şi mai nou MediaTek şi discutabilitatea poziţiei pe piaţă fără sistemul de subvenţii ce generează pierderi consistente. Trebuie să admitem totuşi că eforturile Intel au fost benefice pentru piaţă şi pentru noi, în calitate de utilizatori, căci diversitatea este întotdeauna benefică. Şi totodată, sunt convins că aceste eforturi îi vor fi folositoare până la urmă şi producătorului, căci viitorul se axează pe mobilitate şi portabilitate într-o formă sau alta, iar cercetările efectuate până acum vor fi cu siguranţă de folos pe viitor. Oricum, cert este că viitorul ne rezervă lucruri interesante, iar piaţa dispozitivelor mobile este mai aglomerată decât a fost vreodată piaţa PC-urilor clasice.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Articole asemănătoare

hardware

Atunci când avem acasă mai multe dispozitive și vrem să transferăm diverse documente și fișiere între ele, de cele mai multe ori instinctul este...

ştiri şi opinii

Acer anunță astăzi o nouă suită de notebook-uri, desktop-uri și monitoare premium ce extend gama ConceptD, o serie de dispozitive puternice special concepute pentru...

games

Vara vine cu schimbări majore pentru Rocket League. Developer-ul, Psyonix, a anunțat că jocul va deveni gratis și o să se mute pe Epic...

games

Generația ”Quaker-ilor”, ca să spun așa, va primi o surpriză plăcută și interesantă din partea celor de la Nvidia. Peste două zile, adică pe...