Home » featured, ştiri şi opinii

Fara mere noi, doar servicii: Conferinta Apple

Publicat pe 26 March 2019 la 10:27 de

În această seară liniștită de primăvară cei de la Apple au ținut o conferință la Steve Jobs Theater pentru a prezenta noua gamă de servicii pe care o pun la dispoziție clienților. Subiectele discutate au fost: Apple News, Apple TV, Apple Card și Apple Arcade. O să încercăm să le prezentăm pe fiecare în parte și să vă împărtășim și vouă ce am reușit să aflăm până acum despre nouă strategie impusă de Tim Cook, directorul general.

Tim Cook a deschis conferința vorbind despre acțiunile pe care le face pentru a crește colecția de servicii pe care o oferă Apple în momentul de față și pe care urmează să o ofere. Având în vedere vânzările iPhone, care au scăzut destul de mult în ultimul timp, Apple încearcă să compenseze pierderile cu introducerea acestor servicii. Tim Cook vorbește despre serviciile Apple încă din 2014, iar în 2019 se pare că visul acestuia începe să prindă contur. Apple încearcă să obțină monopol pe toate piețele de servicii, atât pe secțiunea de presă scrisă din mediul online cât și pe secțiunea de TV și entertainment.

„We take the same approach at Apple with our services as we do our products”-Tim Cook.

Apple TV+ aduce tot ce au competitorii actuali de pe piață și chestii noi. Va include programe originale de la nume precum: Jennifer Aniston și Reese Witherspoon(„The Morning Show”), Kumail Nanjiani(„Little America”), Steve Spielberg, J.J. Abrams și Oprah Winfrey. Conținul va fi urcat lunar din momentul în care serviciul este lansat în peste 100 de țări.

Apple a anunțat și un design total nou pentru aplicație și canale noi. Nouă aplicație TV va fi disponibilă începând cu luna mai și se va lansa pentru Mac, anumite smart TV-uri(Samsung, LG, Sony și Vizo), Roku și device-urile Amazon Fire TV. Peter Stern, vicepreședintele Apple services a spus că utilizatorii vor putea plăti doar pentru canalele pe care doresc să le urmărească.

Toate canalele Apple sunt la cerere, lipsite de reclame și conținul poate fi descărcat pentru a-l putea vizualiza offline. De altfel, utilizatorii vor putea folosi funcția Apple Family Sharing.

Apple vine și în ajutorul părinților cu o secțiune pentru copii în care aceștia vor învață să programeze, cu ajutorul unei păsări, Big Bird.

“Whether you get your TV from a streaming service like Prime Video, Hulu, or ESPN+; movies from iTunes; sports, news and network TV from cable or satellite; or shows from HBO, ShowTime, and Starz from the new Apple TV Channels, it’s all together în one place: the Apple TV app,” a spus  Stern.

Ce nu s-a omis la prezentarea Apple TV+ a fost prețul la care va fi disponibil serviciul. Probabil urmează să aflăm curând și aceste detalii.

Trecând la capitolul Apple News+ Cook a spus că sunt peste 5 miliarde de articole citite în fiecare luna pe Apple News și că acest număr o transformă în aplicația numărul 1 de știri. A mai spus și că vrea să transforme Apple News într-un stand de ziare complet. Conform vicepreședintelui Roger Rosner Apple News+ va oferi acces la peste 300 de reviste și vor fi dinsponibile într-un singur pachet. Vor fi incluse și coperțile live, ceea ce înseamnă că pe coperta nu vom mai găși poze, ci un mic video. Va există de asemenea și o secțiune personală numită „My Magazines” unde vom putea găsi revistele noastre preferate și sugestii.

Toate acestea vor costa 9.99 $.

Și pentru că dominarea nu ar fi fost destul de vizibilă Apple își va lansa în vara și un card de credit, Apple Card.

Noul Apple Card va există atât în format fizic, fiind un card din titanium pe care îl vei putea comandă, cât și virtual, în aplicația de „Wallet” deja existentă pe modelele Apple. Funcționalitățile principale sunt aceleași ca la orice aplicație de banking, însă Apple vine și cu ceva nou pentri clienții săi. Spre exemplu, dacă ai băut o cafea într-un loc fancy și nu mai știi unde este localizată te poți duce în aplicație și vei putea vedea pe harta adresa exactă. În același timp au implementat și o metodă prin care atunci când este efectuată o tranzacție vei primi înapoi un procent din valoarea produsului sau serviciului cumpărat.

S-a lucrat foarte mult și la securitate și este garantată de Face ID, Touch ID și de codurile unice ale tranzacțiilor. Cardul fizic vine neînsoțit de numere, dată de expirare sau orice altă informație. Singura informație pe care o oferă cardul fizic este doar numele clientului.

La capitolul suport este nevoie de un simplu mesaj pentru a putea rezolva orice problemă este întâmpinată.

Dacă la tot ce am enumerat mai sus va așteptați să apară, despre ce urmează să vorbim nu cred, Apple Arcade. Compania vrea să își creeze propria subscripție pentru jocurile de timp indie. Platforma va avea un preț fix pe lună și oferă peste 100 de titluri unice de tip real indie, exclusiv pentru device-urile Apple. De exemplu, Beneath a Steel Sky, un remake după un joc de aventură clasic, făcut de chiar marele Neil Gibbons.

Colecția va primi update-uri lunare de la nume mari din branșă, precum Hironobu Sakaguchi, Ken Wong, Will Wright și mulți alții.

Apple Arcade features:

–          Fără reclame sau costuri adiționale

–          Peste 100+ jocuri

–          Jocuri disponibile offline

–          Family Sharing

–          Disponibilitate pentru toate device-urile Apple (iPad, iPhone, Mac, Apple TV)

–          Securitate

Apple promite în același timp că nu o să cumpere jocuri pur și simplu ci va ajută la dezvoltarea acestora financiar și va lucra îndeaproape cu cei care le fac.

Nici la această categorie nu am putut află un preț, deoarece Apple încă este în discuții cu studiourile și dezvoltatorii pentru a stabili un preț.

După cele prezentate mai sus cred că v-ați dat seama ce urmărește Apple cu adevărat…monopolizarea tuturor piețelor. Se anunță un an al schimbărilor pentru cei de la Apple și urmează să vedem cu ce urmează să ne surprindă pe piață serviciilor.

Taguri: , , , , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 4.67 out of 5)
Loading...

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.