Home » hardware

TP-LINK Archer C1200 şi RE350 lucrează formidabil în echipă

Publicat pe 30 October 2017 la 11:51 de

Date fiind evoluţia dispozitivelor mobile, dar şi înmulţirea echipamentelor interconectate dintr-o locuinţă, prezenţa echipamentelor de reţea şi îndeosebi a reţelelor wireless nu mai este demult un simplu moft, ci o necesitate pentru orice utilizator de tehnică de calcul. Pentru un apartament, un router de calitate este de regulă suficient pentru a acoperi în condiţii bune întreaga suprafaţă, însă lucrurile nu stau la fel în cazul caselor, mai ales atunci când se doreşte o acoperire bună şi în curte. Din fericire, soluţii există şi v-am prezentat deja pe la jumătatea lunii trecute una de tip „plug’n’play”. Apreciam la momentul respectiv design-ul, implementarea şi performanţele ansamblului, dar aşa cum menţionam, preţul de achiziţie piperat descurajează din start o bună parte dintre utilizatori. Asta nu înseamnă însă că nu există soluţii şi pentru cei cu bugete mai sărace, doar că aceştia trebuie să se informeze mai bine în prealabil şi să petreacă ceva mai mult timp cu procesul de instalare.

Prin vară, TP-LINK propuneau 2 bundle-uri interesante, iar unul dintre ele mi-a atras în mod deosebit atenţia – routerul Archer C1200 în combinaţie cu Range Extender-ul RE350. Am vrut să testez soluţia propusă încă de atunci, însă timpul limitat şi diverse probleme m-au împiedicat să scriu aceste rânduri până acum. Ambele echipamente sunt AC1200, deci vizează segmentul entry level, însă ar trebui să asigure performanţe satisfăcătoare pentru cei mai mulţi utilizatori. Archer C1200 este un router dual band, cu lăţimi de bandă de până la 867Mbps pe 5.0GHz şi până la 300Mbps pe 2.4GHz, echipat cu 3 antene externe.

La rândul lui, Range Extender-ul RE350 asigură 2 benzi radio – 5.0GHz cu până la 867Mbps şi 2.4GHz cu până la 300Mbps. În plus, el poate fi utilizat şi ca Access Point dacă se doreşte acest lucru.

Pagina anterioaraPagina urmatoare

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (4 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.