Home » hardware, headline

AMD Radeon RX Vega 64 îmi aduce aminte de NVIDIA GeForce GTX 480

Publicat pe 9 September 2017 la 12:02 de

Preluarea ATI Technologies în anul 2006 a fost o mişcare interesantă pentru AMD pe termen lung, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate. Efortul financiar depus s-a dovedit rapid mult prea mare pentru vremurile care urmau să vină, iar integrarea celor 2 afaceri sub o singură umbrelă a fost anevoioasă la început. Chiar şi aşa, AMD au profitat de ocazie şi s-au promovat din capul locului ca singurul producător de hardware pentru PC-uri ce poate furniza o platformă completă. Personal, nu am înţeles niciodată ce importanţă ar fi putut avea acest aspect pentru utilizatorii finali din moment ce nu le aducea şi ceva avantaje din punct de vedere financiar. Situaţia ar fi putut fi utilă în relaţia cu integratorii de sistem, dar după cum ştim cu toţii, nici acolo lucrurile nu au mers prea bine.

De-a lungul anilor, AMD nu numai că nu au reuşit să profite de poziţia pe care o aveau pe piaţă prin complexitatea portofoliului lor de produse, dar nu au reuşit nici să asigure o omogenitate în ceea ce priveşte calitatea produselor sale. Astfel, succesul procesoarelor s-a deteriorat de la an la an, în timp ce pe piaţa soluţiilor grafice s-au descurcat excelent, chiar cu ceva sclipiri din când în când. Dar de câţiva ani buni, AMD par mai preocupaţi de redenumirea produselor deja existente şi de alcătuirea diverselor bundle-uri decât de dezvoltarea efectivă a unor noi arhitecuri pentru soluţii grafice.

Lansarea procesoarelor Ryzen a fost o surpriză pentru toată lumea – de la utilizatori până la parteneri şi concurenţă. De fapt, arhitectura Zen se bucură de aşa mult succes, încât înclin să cred că până şi AMD au fost puţin surprinşi de cât de repede au schimbat aspectul întregii pieţe. În acest context, aşteptările publicului de la soluţiile grafice Vega – o generaţie de soluţii grafice care a întârziat nepermis de mult – nu puteau decât să crească. De aceea, a fost puţin ciudat când AMD au decis ca primul model lansat să fie Radeon Vega Frontier Edition – un produs conceput pentru segmentul Professional şi nu pentru pasionaţii de jocuri. Modelele Consumer – Radeon RX Vega 64 şi Radeon RX Vega 56 – au fost prezentate de abia pe 30 iulie, urmând ca lansarea pe piaţă să aibă loc pe data de 14 august. Şi după toată întârzierea, lansarea nu a decurs tocmai bine, căci au apărut mai întâi problemele legate de disponibilitate şi apoi cele legate de preţuri. Chiar şi aşa, am reuşit până la urmă să testez un Vega 64, versiunea de referinţă, răcit convenţional.

Modelul foloseşte un chip cu 4096 unităţi de procesare tactat la 1247MHz standard sau până la 1546MHz cu Boost şi 8GB memorie HBM2 la 1.9Gbps pe o interfaţă de 2048bit, având un TDP oficial de 295W.

Pagina anterioaraPagina urmatoare

Taguri: , , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (9 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.