Home » hardware

AMD Ryzen este un produs remarcabil dintr-o multitudine de motive

Publicat pe 2 March 2017 la 21:50 de

Au trecut mai bine de 10 ani de când scriu, sub diverse forme şi în diverse medii, texte care se învârt în jurul ariei IT şi îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri entuziasmul cu care tratam orice lansare importantă. Nu ştiu câţi dintre voi îşi mai aduc aminte că procesoarele Intel Core 2 au fost o adevărată revelaţie la momentul lansării, iar fenomenul a primit un bis cu ocazia trecerii la Core i. Pe piaţa plăcilor video, NVIDIA au deschis practic o altă eră când au lansat seria 8800, iar AMD au adus ceva mai târziu conceptul de gaming High End accesibil când au lansat seria Radeon HD 4000, declanşând practic unul dintre cele mai fabuloase războaie de preţuri ale industriei.

Au fost, desigur şi numeroase momente de dezamăgire: brand-ul Phenom a fost compromis din faşă, tentativele timide de resuscitare a seriei Black nu au făcut decât să înfurie fanii mărcii, iar arhitectura Bulldozer a demonstrat tuturor, dincolo de orice urmă de îndoială, că AMD nu ştie să construiască un procesor adaptat prezentului. Şi deşi era evident că drumul pe care se îmbarcaseră nu ducea nicăieri, AMD au insistat să dezvolte chip-uri promovate sub diverse denumiri de utilaje de construcţii – cu consum ridicat de energie şi performanţe modeste – spre deliciul concurenţei, care a profitat cât a putut de această situaţie. Practic, compania a reuşit să îşi înfurie atât fanii – nevoiţi să se îndrepte către procesoare Intel – cât şi pe fanii Intel, care au fost să nevoiţi scoată din buzunar tot mai mulţi bani pentru diferenţe de performanţă din ce în ce mai mici. Şi saltul de performanţă de la o generaţie Intel la alta s-a redus atât de mult de-a lungul timpului, încât Kaby Lake pare mai mult un banal refresh de gamă decât o lansare nouă, fiind deja cea de-a treia serie de chip-uri bazate pe acelaşi proces de fabricaţie. Şi totul a culminat zilele acestea cu insinuarea Intel că utilizatorilor de PC nu le pasă de procesul de fabricaţie utilizat de procesorul pe care îl deţin.

Dar discutăm de vreo 2 ani încoace despre o schimbare a situaţiei deja dramatice de pe piaţa procesoarelor, mulţumită noii microarhitecturi AMD Zen. Problema cu Zen a fost însă supra-promovarea, hype-ul exagerat construit în ultimul an de companie – hype pe care eu l-am mai văzut la AMD înainte de Bulldozer şi înainte de Radeon HD 2000. Şi în ambele situaţii, dezamăgirile ulterioare s-au ridicat la înălţimea entuziasmului iniţial. Numai că de această dată, am observat o oarecare diferenţă în atitudinea companiei – o diferenţă pe care am mai văzut-o şi când au lansat seria Radeon HD 4000 – un fel de „veţi vedea şi veţi fi impresionaţi” în loc de „credeţi toate argumentele pe care vi le înşirăm când vă spunem că avem un produs bun”. Şi această diferenţă discretă m-a făcut să urmăresc atent subiectul, dar am preferat să rămân rezervat în privinţa sa.

Ei bine, aşteptarea a luat sfârşit, căci AMD au anunţat oficial primele 3 procesoare cu arhitectură Zen – R7 1800X, R7 1700X şi R7 1700 – care au şi devenit disponibile pentru precomenzi de aproximativ o săptămână, timp în care se pare că prin unele părţi ale lumii s-au şi epuizat stocurile – semnă că strategia de promovare a dat rezultatele scontate. Şi cred că şi branding-ul este unul reuşit, căci Ryzen pare a fi un joc de cuvinte ce pleacă de la cuvântul „risen”, care înseamnă ridicat, prin care AMD recunosc practic că până acum au fost la pământ pe piaţa procesoarelor, dar anunţă că de acum s-au pus în mişcare. Înlocuirea literei s cu z are în mod evident rolul de a include denumirea arhitecturii – Zen – în denumire, iar înlocuirea lui i cu y este probabil o chestiune la modă. Şi tot modernă mi se pare şi noua siglă – inspirată parcă din ceva artă abstractă.

În principiu, seria de procesoare Ryzen va conţine modele R3 cu 4 nuclee, modele R5 cu 4 nuclee/8 fire de execuţie şi 6 nuclee/12 fire de execuţie şi modele R7 cu 8 nuclee/16 fire de execuţie. Dintre aceste, AMD nu au lansat deocamdată decât modele R7, iar dintre acelea, numai 3 la număr.

Dintre acestea, eu vă voi vorbi deocamdată despre vârful de gamă – R7 1800X – dar după ce voi enumera noutăţile introduse de AMD cu noua lor arhitectură.

Pagina anterioaraPagina urmatoare

Taguri: , , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (15 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

10 comentarii »

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.