Home » featured, ştiri şi opinii

Cafeaua de dimineaţă – 21 ianuarie 2016

Publicat pe 21 January 2016 la 10:22 de

Cu Authenticate, Intel îşi propun să mărească nivelul de securitate din corporaţii prin combinarea a 3 factori: o parolă sau un pin, un dispozitiv extern şi date biometrice ale utilizatorului.

Temerile fanilor AMD par să fi fost confirmate în condiţiile în care Lisa Su, CEO AMD, susţine că planul este ca primele procesoare Zen să debuteze în segmentul PC-urilor de gaming high end de abia la finalul acestui an.

AOC au introdus un nou monitor curbat de 35″ cu tehnologie FreeSync sub denumirea C3583FQ, ce utilizează un panou VA cu rezoluţie de 2560×1080 pixeli şi refresh de 144Hz.

Thermaltake au implementat cititorul de amprente Synaptics IronVeil în mouse-ul Tt eSports Black V2, ce poate fi utilizat astfel pentru autentificare.

La un preţ de 62USD, adaptoarele Powerline Tenda P1002P sunt prevăzute cu câte 2 conectori Gigabit LAN şi funcţie AC pass-through.

Protocolul de criptare MIKEY-SAKKE VoIP (Voice over IP) pe care îl promovează agenţia de spionaj britanică GCHQ este prevăzut din proiectare cu o vulnerabilitate pe care autorităţile să o exploateze cu scopul de a-şi spiona proprii angajaţi.

Google Brotli este un algoritm de compresie cu 17-25% mai eficient decât gzip şi ar trebui să îmbunătăţească performanţele paginilor web ce îl vor folosi.

Google Expeditions este o colecţie de imagini la 360 grade ce ar putea fi folosite în şcoli pentru a le transmite mai uşor elevilor informaţii despre lume.

Codemasters promit să furnizeze mai multe informaţii despre motorul EGO 4.0 bazat pe DirectX 12 cu ocazia GDC 2016.

Cel mai nou patch pentru Project Cars introduce câteva maşini noi şi 2 piste în plus, ajustează unele elemente de fizică şi rezolvă unele probleme şi adaugă suport Oculus Runtime 0.8.0.

În ciuda rezistenţei sporite, HP Chromebook 11 G4 Education Edition (EE) are o grosime de numai 20mm şi o greutate de 1.2kg, platforma hardware fiind realizată în jurul unui procesor Intel Celeron.

Se pare că toate generaţiile anterioare ale Tablet PC-ului Microsoft Surface Pro au probleme cu cablul de alimentare, care tinde să se încălzească până la provocarea unui incendiu, aşa că producătorul a demarat o campanie de înlocuire.

Conform AnTuTu, viitorul Samsung Galaxy S7 va avea într-adevăr şi o versiune cu procesor Exynos 8890, acompaniat de 4GB memorie RAM, 64GB capacitate de stocare, camere de 12/5MP şi ecran QHD de 5.1″.

O fotografie spion apărută în online pare să conţină un prototip de Xiaomi Mi 5.

Viitorul vârf de gamă HTC ar putea lipsi de la MWC, zvonindu-se că primele prototipuri pentru One M10 au fost respinse de conducere, iar cel mai realist termen de lansare ar fi luna martie.

Microsoft au introdus suport Continuum şi pentru Snapdragon 617, ceea ce înseamnă că vom vedea o mulţime de terminale mainstream cu această funcţie în dotare.

Taguri:

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (9 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.