Home » ştiri şi opinii

Desire 310: un nou smartphone accesibil marca HTC va ajunge pe piaţă din luna aprilie

Publicat pe 6 March 2014 la 18:57 de

S-a tot discutat pe tema schimbării de strategie a celor de la HTC, care au anunţat că de anul acesta se vor concentra mai mult asupra dispozitivelor accesibile. Personal, nu mi se pare nimic rău în a vrea să oferi un raport calitate preţ cât mai bun în segmentul mainstream sau chiar entry level. Până la urmă, acolo se vând în general cantităţile uriaşe de produse, care îţi garantează capitalul necesar pentru cercetare. Şunt însă de părere că o astfel de schimbare de strategie atrage după sine riscul pierderii statutului de producător premium.

Rămâne totuşi să aşteptăm sa se scurgă timpul pentru a vedea cum va evolua imaginea HTC pe o piaţă unde se confruntă şi aşa cu probleme serioase. Până atunci, producătorul ne anunţă că din luna aprilie va aduce şi în România, prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă, modelul Desire 310. Nu avem încă nicio informaţie oficială cu privire la preţ, dar pe baza configuraţiei folosite, ar trebui să fie accesibil, iar în cazul ofertelor cu abonament ar trebui să tenteze un număr ridicat de utilizatori.

HTC Desire 310 Blue

Creat în jurul unui ecran TFT de 4.5” cu rezoluţie de 854×480 pixeli (de unde rezultă o densitate de 218ppi), HTC Desire 310 este echipat cu un procesor quad-core Mediatek MT6582M tactat la 1.3GHz, cu soluţie grafică Mali-400, 1GB memorie RAM şi 4GB capacitate de stocare, dar şi suport pentru carduri microSD de până la 32GB. Camera principală foloseşte un senzor de 5MP cu suport pentru înregistrări 1080p, iar cea secundară este VGA. Ar trebui totuşi subliniat că Desire 310 nu dispune de flash, deci realizarea fotografiilor în medii cu luminozitate redusă va fi problematică. Modelul cântăreşte 140g şi foloseşte o baterie reîncărcabilă cu capacitatea de 2000mAh ce oferă conform producătorului o autonomie de până la 852 ore în standby şi 11 ore de convorbiri. Iar pentru cei care folosesc 2 servicii mobile, noua creaţie HTC va avea şi o versiune dual-SIM.

Vedeţi aşadar ca HTC Desire 310 este un terminal modest, dar cred ca dacă va fi comercializat la un preţ corect, ar putea avea succes. Procesorul quad-core combinat cu memoria RAM cu capacitatea de 1GB ar trebui să asigure un comportament general satisfăcător în sistemul de operare Android 4.2 cu care va fi furnizat dispozitivul. Iar din punctul de vedere al design-ului, 310 nu arată rău deloc. Mai rămâne să vedem însă ce calitate au materialele folosite la confecţionarea carcasei. Călcâiul lui Ahile rămâne fără nicio urmă de îndoială ecranul slab, dar cred că se vor găsi suficienţi utilizatori care să treacă şi peste acest impediment.

Taguri: , , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (10 votes, average: 4.90 out of 5)
Loading...

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.