Articole din August 2010
ştiri şi opinii »
În urmă cu puţin timp, CANYON reprezenta doar încă un producător de accesorii accesibile (aspect asociat de multe ori în mod greşit cu o calitate slabă de către subconştientul utilizatorilor). Desigur, CANYON nu are renumele producătorilor consacraţi, dar acest aspect nu are nicio legătură cu calitatea sau cu fiabilitatea produselor.
De la apariţia CANYON pe piaţă s-au scurs aproximativ şapte ani, iar compania introduce acum prima sa ediţie limitată de produse. Aceasta poartă numele de Graffiti şi include căşti, genţi pentru laptop şi mouse-uri optice. Modelele sunt acoperite în întregime cu …
ştiri şi opinii »
În anul 2006, AMD achiziţiona ATI Technologies Inc, devenind astfel o companie capabilă să producă toate elementele necesare pentru a realiza o platformă completă. Marca ATI şi-a continuat însă existenţa nestingherită, fiind folosită în continuare pentru soluţiile grafice ale producătorului.
Acum, la patru ani de la achiziţie, AMD a decis că a venit momentul sa renunţe la numele ATI, care pare că şi-a jucat rolul şi şi-a trăit viaţa. Unii entuziaşti aşteptau cu sufletul la gură acest pas, însă momentul nu putea fi mai potrivit decât acum. Desigur, aceeaşi decizie ar …
ştiri şi opinii »
Din păcate, nu e Neverwinter Nights 3, dar tot despre un RPG este vorba, tot bazat pe D&D şi plasat tot în Faerun şi în oraşul Neverwinter. Adăugirea esenţială este cuvântul “online”, jocul fiind realizat de Cryptic Studios, care au la activ MMO-uri ca City of Heroes, City of Villains, Champions Online şi Star Trek Online. Astfel, oraşul odată înfloritor a fost afectat de numeroase dezastre, iar facţiunile rivale luptă pentru control după moartea ultimului Lord. Nu lipseşte nici boala misterioasă din jocurile anterioare, care a decimat serios populaţia, iar …
ştiri şi opinii »
Team17, unul dintre cele mai importante studiouri independente britanice, împreună cu GIGABYTE Genius şi theGameCAST.net şi JocShop.ro, anunţă lansarea oficială în România a jocului Worms Reloaded. Acesta marchează intoarcerea triumfală a seriei pe platforma care a consacrat-o – PC-ul, dar şi revenirea la stilul de joc bidimensional, atât de iubit de fanii Worms.
Viermii vor invada Bucureştiul duminică, 29 august, începând cu orele 14:00, ieşind la suprafaţă în Café Verona, pe strada Pictor Arthur Verona nr. 13, sub binecunoscuta Librărie Cărtureşti (lângă Cinema Patria). Şi nu vor veni cu mâinile(!!!) goale! …
hardware »
Oferit drept o extensie pentru familia de harddisk-uri externe Seagate GoFlex HDD, acesta este un dispozitiv de tip media player, prevăzut cu telecomandă şi suport pentru conectare la internet.
Deşi nu dispune de memorie internă, Seagate GoFlex TV HD poate găzdui un harddisk din familia GoFlex Storage System, cu condiţia folosirii formatului 2.5″. În lipsa unui asemenea accesoriu avem la dispoziţie două porturi USB 2.0, pentru dispozitive de stocare externe. Pentru mai multă versatilitate, GoFlex TV HD oferă suport pentru accesarea fişierelor partajate în reţeaua LAN, dar şi cateva servicii web …
ştiri şi opinii »
După anunţul legat de Heroes of Might and Magic VI, au început să curgă pe bandă rulantă şi alte noutăţi, majoritatea în virtutea începerii show-ului Gamescom în Koln (Cologne pentru englezi), între 18-22 august. Lucrurile stau cam aşa:
1. WoW: Cataclysm în ediţie de colecţie
Această ediţie specială va fi disponibilă doar în magazinele clasice şi conţine:
- carte de desene, cu 176 de imagini nedezvăluite până acum;
- filme din timpul dezvoltării jocului, în diverse etape ale realizării lui;
- un pet in-game exclusiv, Lil’ Deathwing;
- DVD behind-the-scenes cu peste o oră de interviuri …
