Home » hardware

Athlon II X4 610e în teste

Publicat pe 23 Iulie 2010 la 06:25 de

Athlon II X4 logo 275x275 Athlon II X4 610e în testeÎncepând cu introducerea socket-ului AM2, AMD au lansat întotdeauna modele Energy Efficient alături de cele normale (excepţie făcând modelele Phenom pe 65nm). Athlon II X4 610e este cel mai nou procesor cu consum foarte redus lansat de AMD şi este bazat pe revizia C3 a nucleului Propus. Punctul principal de atracţie al acestui procesor este consumul extrem de redus pentru un quad core, de numai 45W, mai puţin de jumătate din cei 95W consumaţi de modelele Athlon II X4 non-Energy Efficient.

După cum sugerează şi denumirea, Athlon II X4 610e are activate toate cele patru nuclee de procesare oferite de nucleul Propus. Datorită costurilor ridicate de producţie ale nucleului Deneb folosit pentru întreaga gamă de procesoare Phenom II de la dual core-uri până la quad core-uri, AMD au lansat anul trecut un nou nucleu numit Propus, folosit de procesoarele triple core şi quad core din familia Athlon II. Pentru realizarea lui Propus, inginerii AMD au decis să renunţe complet la memoria cache level 3 şi să implementeze la nivel hardware funcţia C1E pentru reducerea consumului în idle. De asemenea, potenţialul de overclocking al procesoarelor cu nucleu Propus este inferior celor cu nucleu Deneb, rareori depăşind 3750MHz în condiţii de păstrare a stabilităţii sistemului.

Propus1 300x265 Athlon II X4 610e în testeAthlon II X4 610e este cel mai rapid procesor quad core cu nucleu Propus din seria Energy Efficient lansat până la ora actuală. Consumul redus de energie al acestui procesor este obţinut prin folosirea unei tensiuni de alimentare redusă semnificativ, de numai 1.05V comparativ cu 1.30V pentru modelele normale, precum Athlon II X4 640. Frecvenţa de tact a nucleelor de procesare este de 2400MHz, o realizare deloc nesemnificativă ţinând cont de consumul înjumătăţit, datorată folosirii reviziei C3 a nucleului Propus. Puteţi să deosebiţi uşor procesoarele dotate cu noua revizie de restul după ultima literă a codului OPN inscripţionat pe heatsink-ul procesorului. Astfel, codul OPN al modelelor care folosesc revizia C3 se termină cu literele “GM”, comparativ cu “GI” pentru modelele care folosesc revizia C2.

Athlon II X4 610e 275x270 Athlon II X4 610e în testeComparativ cu precedentul model Athlon II X4 de top din seria Energy Efficient, anume 605e, Athlon II X4 610e aduce un spor de 100MHz frecvenţei de funcţionare a nucleelor de procesare. Aceasta este singura diferenţă dintre cele două modele deoarece Athlon II X4 605e foloseşte aceeaşi revizie C3 a nucleului Propus. Restul specificaţiilor sunt identice cu ale tuturor celorlalte procesoare Athlon II X4. Frecvenţa magistralei Hyper-Transport este de 4GHz (frecvenţă efectivă). Controller-ul de memorie integrat este tactat la 2000MHz şi suportă memorii DDR2 şi DDR3 cu o frecvenţă de maxim 1066MHz, respectiv 1333MHz. Cantitatea de memorie cache a rămas identică, 2x128KB memorie cache level 1 şi 2x512KB memorie cache level 2. Nefiind un model din seria Black Edition, valorile maxime permise pentru multiplicatoarele de frecvenţă sunt de 12x pentru nucleele de procesare, respectiv 10x pentru magistrala Hyper Transport şi controller-ul de memorie integrat. Overclocking-ul poate fi efectuat numai prin creşterea frecvenţei de bază a magistralei Hyper Transport..

Procesoarele AMD ne-au fost puse la dispoziţie pentru realizarea acestui articol prin amabilitatea AMD România.

La ora efectuării articolului, cel mai mic preţ pentru Athlon II X4 610e l-am găsit la PC Garage, respectiv 640 Lei. Cum în această sumă de bani utilizatorii pot să achiziţioneze cu uşurinţă un procesor Phenom II X4 945 bazat pe revizia C3 a nucleului Deneb de la PCZONE, este evident faptul că potenţialii doritori de Athlon II X4 610e vor fi interesaţi în principal de consumul redus de curent. Din acest motiv, am decis să folosim două procesoare Athlon II bazate pe aceeaşi revizie C3 a nucleului Propus pentru realizarea comparaţiilor în cadrul acestui articol. Athlon II X4 640 poate fi achiziţionat pentru numai 530 Lei de la PCZONE, iar Athlon II X3 445 necesită o investiţie de 379 Lei tot la PCZONE. Pentru selectarea preţurilor prezentate au fost luate în calcul numai magazinele care aveau produsele în stoc.

Pagina anterioaraPagina urmatoare

Taguri: , , ,

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (8 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ... Loading ...

Articole asemanatoare

Un comentariu »

  • Iulian a zis:

    Hai ca pe mine m-ai convins. Imi fac home theater-ul propriu. Excelent review!

Lasa un comentariu!

Lasa un comentariu sau preia un trackback pentru siteul tau. Comentariile pot fi urmarite si prin RSS.

Comportati-va civilizat, nu faceti spam, nu porniti discutii fara legatura cu subiectul

Acest site foloseste Gravatar. Pentru a utiliza un avatar personalizat trebuie sa aveti un cont Gravatar.